Povestea Brigittei, femeia ce a salvat 5 vieți
Inima ei s-a oprit mult prea devreme, la doar 29 de ani
Familia și-a dat acordul ca o parte din organele ei să fie donate, astfel încât 5 vieți au fost salvate. Sorin, logodnicul ei, cel care continuă visul Hatiful a avut ocazia să cunoască o tânără care trăiește azi, după ce Brigitta s-a ridicat la îngeri
Inima Brigittei s-a oprit mult prea devreme. Avea 29 de ani, un business pe care îl ridicase și îl vizualiza ca fiind măreț, un logodnic care o susținea și o familie care abia aștepta noi creații din atelierul ei. Tânăra a făcut bine până în ultimul moment. Familia și-a dat acordul ca o parte din organele ei să fie donate, astfel încât 5 vieți au fost salvate.
Povestea unei învingătoare: cum supraviețuiești abuzului sexual din copilărie
Am observat în discursul tău această rigoare de exprimare: nu e tata, e agresorul. Cum ai ajuns la această separare care, bănuiesc, a și ajutat la vindecarea ta?
„Abuzul cel mai insidios și manipulator te debusolează, fiindcă părinții sunt prima legătură pe care o stabilești cu lumea, sunt reperul tău de încredere”
Nu a fost o chestie conștientă, nu a fost ceva ce am discutat la terapie. Pur și simplu nu pot să-mi închipui de ce i-aș mai spune tată vreodată. Asta a fost în viața mea și așa va rămâne.
De la București la Polul Nord. Cine este femeia puternică care a înfruntat iarna la -50 de grade? Povestea fascinantă a scriitoarei românce Felicia Mihali în Canada
Deși locuiește în Canada, trecutul Feliciei se leagă cu multe noduri de România, țara care a crescut-o, a format-o și care i-a adus primele povești de dragoste, i-a așezat literele pe penița stiloului și, cel mai important, locul care a făcut-o mamă.
Vorbește cu multă pasiune despre București, cu la fel de mult patos, dar cu sens opus față de cel pe care îl pune în propoziții atunci când descrie satul românesc. Feministă convinsă, simte o durere viscerală provocată de situația femeilor de la țară, nevoite să muncească din zori până în noapte, să trăiască lipsite de considerație, respect și de cele mai multe ori, iubire.
Viața Feliciei este înainte de toate o carte, una pe care nu o lași din mână, cu aventuri, provocări și experiențe care însumate au format-o omul de azi. Așa că mi-am dorit nespus să o cunosc, să o ascult și să învăț ceva din viața ei pentru că e un exemplu de inspirație, putere, dar mai ales reușită.
Abonează-te și la newsletter-ul LIFE.ro | Stories to Inspire
Spunem povești de viață din toate domeniile – de la business la artă, de la fashion la tehnologie, de la sport, auto la medicină sau inovație. Descoperă poveștile care te inspiră astăzi pentru un mâine mai bun.