Copilul său a fost diagnosticat ca fiind ostil, așa că ea a devenit profesoară pentru tinerii cu dizabilități
Adriana Magirescu trăiește prin copii. Toți copiii, nu doar prin cei cărora poartă apelativele „fiu”, respectiv „fiică”
Adriana Magirescu, o mamă al cărei copil cu un diagnostic ostil a trimis-o la catedră și a făcut-o să lupte pentru copiii cu dizabilități
„Nu am avut o viață foarte ușoară, dar nici foarte grea, dar am fost marcată mereu de expresia “A, e dintr-o familie dezorganizată!” Părinții mei au divorțat când eu aveam 11 luni, m-a crescut mama, dar și ce dacă eram dintr-o familie dezorganizată, nu eram la fel ca ceilalți? Dar replica, m-a marcat și a trebuit să arăt că pot să fiu cineva, că apartenența la o familie dezorganizată nu este un handicap decât dacă îl lași să fie, iar eu nu l-am lăsat.”
Nadine: „Moartea surorii mele a spulberat tot ce am construit vreodată. Atunci mi-a fost teamă că nu-mi voi mai putea reconstrui niciodată viaţa sau pe mine însămi”
Nadine s-a născut într-o familie mixtă care s-a destrămat din cauza regimului politic. La doar 6 ani a ajuns într-un orfelinat, experienţă care i-a marcat întreaga existenţă. Dar a moartea surorii sale a distrus-o. Cum a reușit să se ridice?